Herța Marius-Andrei

De câteva luni de zile mă cam preocupă gândul achiziţionării unei locuinţe. Mai exact de câţiva ani ma preocupă, dar având în vedere că soţia mea este însărcinată în lună a 4-a, vă puteţi da seama cam de când mă preocupă acest gând mai puternic ca înainte.

Uitându-mă la tot felul de oferte care mai de care mai tentante, bine înţeles că nu cu banii jos (pentru cei care se gândeau acum că am lovele ), ci cu credit la bancă şi ascultând sfaturi şi poveşti din partea persoanelor mai înaintate în vârstă, am ajuns la o concluzie.

VAI DE COPII NOŞTRII!!!!

Cum am ajuns la această concluzie? (poate întrebă un cititor care acum are undeva peste 50 de ani şi are o colibuţă achiziţionată de prin acea vreme). Păi este simplu.

În momentele (ha ha ha) în care părinţii noştrii, unii dintre părinţi, nu toţi, erau cam de vârstele noasre (ha ha ha) şi se gândeau să-şi cumpere o colibuţă, nu le-a fost atât de greu, zic eu în nemernicia mea, iar părinţilor lor le-a fost şi mai uşor.

De ce? În primul rând, a crescut numărul fiinţelor inteligente de pe această planetă. Ceea ce face ca cererea de cumprare să fie tot mai mare si cum bine ştim, în momentul în care cererea este mare, creşte şi preţul. Iar în al-2-lea rând te uiţi la ei şi observi că nu mai au rată la bancă de pe vremea aia. Şi observi că (după poveştile lor) şi-au cumpărat colibuţa de la firma unde lucrau. Ce e drept nu era o firma privată, dar…  Şi dacă mai stai puţin şi mai bei câta licoare magică în prezenţa lor, mai poţi să auzi că pe “vremea aceea când eram eu mic, tata şi mama s-or dus să-şi cate locul şi o construit aista casă care o am eu la ţară”. Şi mai auzi…  “atunci când a venit pe lume primul copil” – iar aici se împart poveştile – “am plecat (fugit, că nu îi lăsa nimeni să plece) în străinătate, am lucrat cam 3-4 ani şi am cupărat aista apartament”… sau … “am luat C.A.R. împreună cu soţia şi am cumpărat aista locuinţă.”

Nu ştim exact cam câţi ani au plătit pentru acea locuinţă, dar cert este că după circa 20 de ani, nu mai aveau nimic de plata la colibă.

Acum stau şi mă gândesc la faptul că: dacă înainte de anii 2000, părinţii unui prieten şi coleg de şcoală, au vândut un apartament cu 2 camere în Caransebeş la preţul de 8.000 de mărci, iar acum în 2012, acel apartament, fără modificări, fără îmbunătăţiri, se vinde cu preţul de 30.000 de euro (adica, 60.000 de mărci, adica cu 750% mai mult), cât va costa acel apartament când băiatul meu (care urmează să apară) va avea vârsta mea? Vor putea copii noştrii să se gândească la achiziţionarea unei locunţe, dacă acum noi cumpărăm, iar dupa 30 de ani de plată putem spune că este proprietatea noastră? Sau copii noştrii vor achiziţiona cu gândul că nepoţii vor termina de achitat?

Nu ştiu unde se va ajunge, dar dacă nu facem ceva acum, vai de plozii noştrii!!!!

Vă mulţumesc pentru atenţie şi vă urez să aveţi o viaţă frumoasă alături de persoanele dragi vouă.