Marius-Andrei Herța

Durerea românilor!

by on Feb.16, 2012, under Noua Romanie!

Ce ne doare pe noi cel mai tare și cel mai tare? Ne doare undeva de noi.

Dacă nu sunteți în totalitate de acord cu părerea mea, atunci va rog să mă contraziceți, dar înainte de a începe să mă contraziceți, vreau să vă spun argumentele mele.

Am observat că, noi, românii nu ne respectăm, dar cerem respect din partea altora. Acest lucru este imposibil. Dacă noi nu ne curățăm curțile de zăpada noastră, de ce să vină alții să ne curețe? Dacă noi nu ne uitam la eticheta noastră, de ce să ne accepte cineva în grupul lor? Dacă un chelner nu te servește cu amabilitate, de ce să-i oferi ciubuc?

Aceste lucruri le-am observat din momentul în care m-am întors din străinătate. Am locuit în Austria timp de aproape zece ani și am observat că și la ei bugetarii nu sunt mulțumiți. Am observat că și la ei se angajează pe nepotism. Dar diferența este că, acolo se face 90% pentru locuitorii satelor, orașelor sau a tării, iar restul de 10% intră în buzunarele unora. Acest procentaj nu este mare, din contră acest lucru ar fi acceptabil din punctul fiecăruia de vedere.

Cunosc o persoană, de naționalitate austriacă, care lucrează în primăria unei localități și a reușit să-și angajeze soția acolo. Spun că a reușit pentru că nu este așa de simplu ca la noi. Aici dacă soția primarului este femeie de serviciu (dau un exemplu), după ce primarul a câștigat mandatul, surpriză!!!! Soția lui este directoare. Eeeee…. aici este diferența. Cunoștința mea, și-a trimis soția la o școlarizare de șase luni de zile, după care a dat examen împreuna cu încă cinci sau șase persoane și a reușit sa fie angajata împreună cu încă o persoana. Ea la evidența populației, iar colega la salubrizare, ambele birouri direct în incinta primăriei. Examenul a fost controlat de o echipă externă.  Așa se fac angajările in țările dezvoltate.

De ce te salută lumea în străinătate, chiar dacă nu te cunoaște? Da, lumea te salută pe stradă, în mijloacele de transport în comun, pe holurile clădirilor publice, aproape peste tot. Pentru că nu se gândește că „oare ce vrea ăsta de la mine?”, sau „trebuie să-mi țin bine geanta?”, sau „uite și rromânul ăsta”, sau „ce câștig dacă vorbesc cu această persoană”, iar exemplele ar putea continua. Acest lucru îl spun din experiență, din modul în care am fost crescut și din cauza mentalității oamenilor din aceasta țară. Poate ca acum nu mai este așa cum era cu ceva ani în urmă, dar… nu ne-am schimbat cu mult.

Crescut fiind în România de mic, pe la douăzeci și unu de ani când am plecat în Austria am rămas uimit de absolut tot ce era acolo. Era pentru prima dată când părăseam aceasta frumoasă țară. Mersul cu trenul până la Budapesta nu a fost diferit. Având în vedere ca era undeva prin martie, nu aveam nevoie de căldură în tren, nu că ar fi fost posibil așa ceva, dar… Când am plecat din Budapesta, primul lucru care ne-a surprins pe necunoscători a fost o voce care se auzea ca un glas de înger de undeva de sus. Dacă nu eram puțin mai dezghețat, sau dacă veneam cu bunica de 80 de ani, crescută la țară, am fi crezut ca este un înger trimis de Dumnezeu să ne anunțe… următoarea oprire. Bine înțeles că am avut parte și de aer condiționat, în același vagon. Tot ce s-a întâmplat la Budapesta a fost că s-a schimbat locomotiva, nu altceva. Nu a venit nimeni să ne schimbe sistemul de climatizare și sistemul audio din vagon. Din câte am observat atunci, acest lucru ar fi posibil și la noi în țară, dacă controlorul nu ar fi așa de leneș de a anunța următoarea oprire, sau dacă mecanicul locomotivei ar porni sistemul de climatizare. La vama cu Austria am mai avut o experiență interesantă față de ce s-a întâmplat la vama cu Ungaria. Precizez aici ca atunci aveai nevoie de viza. La vama cu Ungaria ne-au întâmpinat vameșii împreună cu câțiva soldați înarmați până în dinți, de ziceai că vrei sa ieși din pușcărie, începând să ne pună câteva întrebări discrete: „Unde mergi? Ce cauți acolo? De ce pleci? Ce ai în geantă? Bani ai? Câți bani ai?” și multe alte întrebări pe un ton ridicat de… controlor. La vama cu Austria, a apărut controlorul împreuna cu un domn îmbrăcat în haine civile. „Bună ziua. Va rog biletele și pașapoartele la control.”, bine înțeles în germană și engleză (eu nu știam germana), întrebând pe un ton de ziceai ca mă cunoaște de când eram în grădiniță, „Unde călătoriți?”, (eu mergând într-o zona de munte cu foarte multe pârtii de schi), a început să-mi explice ce frumoasă este această zonă și mi-a urat o călătorie plăcută și o alunecare plăcută, așa cum se spune la cei care „aluneca pe zăpadă”.

Ajuns în Viena, am coborât din tren, pentru că trebuia să schimb trenul că mai aveam încă nouă ore de mers. Cum eram eu singur în mijlocul peronului și aveam nevoie să-mi iau bilet pentru următoarea tură de aventuri, l-am zărit la cinci metri de mine pe controlorul austriac. Repede m-am dus la el și l-am rugat să-mi explice unde este casa de bilete și l-am rugat să aibă grijă de bagajele mele, care stăteau părăsite în mijlocul peronului. Am zburat ca un Super Man, să nu cumva să-l las pe acesta să aștepte prea mult timp lângă bagajele mele, iar când m-am întors am avut o surpriză neplăcută. Nu era nimeni lângă bagajele, dar ele erau acolo unde le-am lăsat eu. Ce nervi aveam. „Cum a putut nesimțitul să nu aibă grijă de bagajele mele odată ce eu l-am rugat frumos?”.

Urcând în următorul tren, m-am orientat și m-am așezat lângă o persoana de încredere că doream să merg și la vagonul restaurant. Mai sa fie, încă o șmecherie mare. Vagon restaurant!!!!!!Mama ce mă mai făleam!! Păcat că nu era nimeni cunoscut să mă vadă. Da, și după cum spuneam, m-am așezat lângă o persoană de încredere. Lângă o măicuță… Simțeam că stau lângă Dumnezeu. Am rugat-o să se uite din  când în când la bagajele mele cât timp sunt eu plecat și bine înțeles că am și plecat la restaurantul din tren să vadă și ochii mei ce e nou. Nu intru în detalii.

Acum că v-am povestit aceste lucruri, sper să vă fi dat seama ce am vrut sa punctez. Romanii sunt oameni închiși într-o cușcă, sau erau, și se comportă ca atare atunci când sunt  într-un alt loc decât în cușca această numită Românie.

De ce ne place să așteptăm cu mâna întinsă? Din câte îmi aduc aminte și din câte am auzit din poveștile bătrânilor, înainte nu primeai ajutor din partea nimănui, din contră, dacă se putea, statul îți lua cam tot ce aveai.

Nu de mult am citit un articol în care cineva explica cum mama ei, sau a lui, era nervoasă pe o baba, de la țară, care plângea ca ea nu are ce mânca și nu îi ajung ajutoarele primite (http://www.dollo.ro). Dacă citiți acest articol este explicat exact la ceea ce mă refer.

Nu știu, dar de când s-au transformat românii în cerșetori? Dar ne enervam când francezii râd de noi. Am mai văzut un interviu, cred că a fost cândva în vară, când statul român a aprobat o noua lege, sau a început să aplice o lege veche, legea proprietății, cum ca toți proprietarii locuințelor sunt obligați să-și aranjeze fațadele caselor respectiv a blocurilor. Și atunci tot o baba a sărit și a spus că „Să vină primarul să-mi facă fațada”.

Babă dragă nu fi tristă,
Primarul va scrie în revistă,
Că tu nu-ți repari fațada.

Ce legătură are primăria cu felul în care noi ne îngrijim locuința noastră?

Acum ca noul șef la ministere s-a gândit să facă același program de lucru pentru bugetari ca pentru toată lumea, sindicatele au sărit în sus ca arși. „De ce să ne pui să stăm mai mult la lucru, când noi ne plictisim în cele cinic ore de muncă? Acum vrei să stăm la munca opt ore și asta și vineri????” Acestea sunt gândurile acestor oameni plătiți din taxele și impozitele pe care noi le achităm. Oare ei nu sunt puși acolo pentru a ne ajuta pe noi cetățenii care ii plătim? Am pățit o dată ca am fost la finanțe, împreună cu un prieten,  să întrebăm dacă se plătește taxă de primă înmatriculare pentru o mașina înscrisă în România înainte de 2007 și cumpărată de colegul meu în 2011. Primul răspuns a celui de la ghișeu, sau mai bine spus de la birou, stând cu ziarul în mână și tolănit pe scaun, a fost: „Căutați legea pe internet și veți vedea dacă se plătește sau nu.” Am spus primul pentru că înainte de a răspunde încă o data, i-am cam explicat eu, că de parcă eu trebuie să-i explic, care este rolul lui acolo pe acel scaun și cine îl plătește să își permită să citească ziarul.

Pe lângă toate acestea, intervine și indiferența spitalelor. Cum se poate ca într-un spital privat o naștere normală să ajungă la 1100 de EURO (știu asta din surse sigure), unde primești camera ta cu tot tacâmul, patul bebeului este cu tine în cameră, asistentele au grija de tine și te servesc cu ce-ți dorește inimioara, iar la sfârșit când plătești, pentru că plătești la sfârșit, primești și o factură pentru serviciile prestate, iar la spitalul de stat unde costurile ajung, pentru aceeași intervenție, undeva la 800-900 de euro și ești tratat ca ultimul om, iar salonul arata așa cum bune știm, vizitele nu se pot face decât cu o alta „plata”, iar la plecare pleci cu buzunarele goale, fără factură și pe deasupra și dezamăgit de tratament? Dacă ne uitam puțin, asistentele din spitalele de stat au un venit mult mai mare decât cele din spitalele private, dar pentru asta tot indiferente sunt și se plâng toată ziua că nu sunt plătite. Am un singur lucru să le spun lor și tuturor celor din aparatul de stat: SUNTETI PLATITI PE CAT MUNCITI.

Iar acum am ajuns la tratamentul durerii. Înainte să ne uitam la altul, să facem bine să ne uităm la noi, să ne analizăm și să facem diferența. Nu suntem mai breji decât cel din jurul nostru. În momentul în care vom ajunge să ieșim, singuri fără să fim obligați de cineva, în fața casei și să ne înlăturăm zăpada din drum, nu să așteptăm să vină cineva, sau atunci când vom vedea pe cineva că aruncă gunoi pe jos și vom merge să-l tragem de mânecă, sau atunci când cineva parchează pe, așa numitul, locul nostru de parcare, să nu apelăm la acțiuni luate pe cont propriu ci să sunăm la poliție, că pe lângă altele și pentru asta îi plătim, sau atunci când putem să mulțumim și să uram o zi bună celui care ne servește la magazin, sau, sau, sau, sau… atunci putem să spunem că nu ne mai doare.

Până atunci eu vă mulțumesc că ați avut timpul și răbdarea necesară să citiți acest articol și vă urez navigare plăcută în continuare.


4 Comments for this entry

  • Rihanna

    Right here is the perfect web site for anybody who really wants to understand this topic. You realize so much its almost hard to argue with you (not that I really would want to…HaHa). You certainly put a brand new spin on a subject which has been written about for years. Excellent stuff, just great!

  • Rihanna Video

    Can I simply just say what a comfort to discover an individual who truly understands what they are discussing on the net. You certainly realize how to bring a problem to light and make it important. More people ought to check this out and understand this side of your story. It’s surprising you are not more popular given that you definitely possess the gift.

  • Mika

    Frumos spus si nu am de ce sa aduc argumente contra,asta pentru ca sunt in asentimentul tau .Am avut atatea discutii pe acesta tema .
    Ce pot zice altceva? Bravos VARU!

Leave a Reply

Looking for something?

Use the form below to search the site:

Still not finding what you're looking for? Drop a comment on a post or contact us so we can take care of it!

Blogroll

A few highly recommended websites...